Connect with us

Politica

Raluca Surdu: “Violenţa împotriva femeilor este atât un fenomen mondial, cât şi unul foarte prezent şi în România “

Published

on

Declaraţii politice şi intervenţie a deputatei Raluca Surdu

25 noiembrie a fost Ziua internaţională de luptă împotriva violenţei asupra femeilor.

“Am ales să abordez acest subiect în cadrul declaraţiei mele de astăzi pentru că violenţa împotriva femeilor este atât un fenomen mondial, cât şi unul foarte prezent şi în România. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a prezentat în 2013, un raport pe tema violenţei împotriva femeii, ale cărui statistici şi concluzii sunt extrem de îngrijorătoare. Violenţa fizică sau cea sexuală afectează una din trei femei la nivel mondial, iar efectele sunt multiple şi negative: acestea pot suferi leziuni fizice grave, complicaţii asupra sarcinilor sau pot avea probleme psihice şi sociale în urma actelor de violenţă. Acelaşi raport precizează că 38% dintre femeile ucise au fost omorâte de către partenerii de viaţă, iar dacă discutăm despre cele care au suferit leziuni fizice grave, acestea sunt predispuse la depresie şi sunt de două ori mai expuse la o potenţială dependenţă de alcool sau de droguri în comparaţie cu persoanele de sex feminin care nu s-au confruntat cu acte de violenţă. O altă cifră prezentată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii precizează că în urma a 50 de sondaje, realizate la nivel mondial, o femeie din cinci a declarat că a fost abuzată sexual înainte de vârsta de 15 ani.

Din nefericire, fenomenul violenţei asupra femeii este unul destul de extins în România. Vreau să precizez că acest fenomen social îngrijorător are mai multe dimensiuni: o dimensiuni fizică, o dimensiune psihologică şi una sexuală.

În 2012, 953 de femei au obţinut un ordin de protecţie, acesta fiind introdus în martie 2012 în Legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Cu siguranţa numărul persoanelor de sex feminin victime ale violenţei domestice este cu mult mai mare, dar anumiţi factori informali descurajează raportarea actelor de violenţă. Astfel de factori constau în sentimente precum teama de blamare şi umilire publică din partea comunităţii, apariţia unui posibil sentiment de alienare socială sau existenţa unui grad de toleranţă din partea comunităţii locale cu privire la violenţa asupra femeilor. Aceşti factori, oricât de bună ar putea fi o lege de prevenire şi combatere a violenţei asupra femeilor, determină ca procesul de eradicare a acestui fenomen să fie unul foarte greoi.

O Românie puternică, cu o societate modernă, trebuie să funcţioneze pe baza libertăţii şi a egalităţii de şanse. Sexismul şi violenţa asupra femeilor trebuie eradicate, acestea fiind elemente care afectează atât principiile democratice, cât şi rolul esenţial pe care femeile îl au în dezvoltarea corectă a unei societăţi.

În final, consider că trebuie luat în serios semnalul de alarmă tras de Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor şi ar trebui în fiecare moment să identificăm soluţiile optime pentru a putea acţiona în vederea eradicării violenţei, nu numai asupra femeilor, ci asupra oricărei fiinţe umane. “

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cele mai vizualizate

Copyright © 2022 InCalarasi.Ro