Connect with us

Local

𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐚̆ PNL Călărași 31.ian.2024

Published

on

➡️Am asistat astăzi, cu toții, odată cu votul dat de majoritatea social-democrată din Consiliul Județean Călărași, la o nouă dovadă de administrație discreționară pe care actuala conducere județeană o manifestă mai ales atunci când vine vorba de repartizarea sumelor necesare dezvoltării localităților.
➡️Primarii liberali călărășeni, alături de conducerea PNL Călărași, dar și de ceilalți colegi primari, au militat, an de an, pentru o repartizare a sumelor din impozitul pe venit pentru cofinanțarea proiectelor de dezvoltare locală care să țină cont de două criterii absolut normale: criteriul populației și cofinanțările necesare proiectelor în implementare de la nivelul fiecărei UAT.
➡️An de an, actuala conducere a CJ Călărași a repartizat aceste sume, cu ajutorul majorității de care dispune, după bunul plac, deși au existat așa-zise consultări. Atât administrative cu primarii – exemplul cel mai recent din data de 22 ianuarie a.c. – o ședință la care au fost invitați toți edilii tocmai pe marginea acestei repartizări, cât și politice între președinții celor două formațiuni din cadrul Coaliției de guvernare (anul acesta nu a existat o asemenea intenție din partea președintelui CJ).
➡️An de an, primarii liberali au cerut Instituției prefectului o repartizate echitabilă și, de fiecare dată, instanțele de contencios-administrativ le-au dat dreptate, iar sumele au ajuns în fiecare UAT funcție de populație și de proiectele aflate în implementare.
➡️Miercuri, 31 ianuarie, consilierii județeni au adoptat o nouă asemenea repartizare, făcută din pixul unui singur om, prin care au fost repartizate 24.597 mii lei, alți 12.232 mii lei urmând a fi repartizați ”într-o ședință viitoare”. Suntem de părere că suma de 12.232 mii lei este dorită a fi folosită în scop electoral de către conducerea CJ Călărași pentru a atrage în PSD primari înaintea alegerilor locale. Din cei 24.597 mii lei, 753.000 de lei ar trebui să ajungă, conform deciziei majorității PSD, Primăriei Municipiului Călărași, câte 736.000 de lei fiecărei primării PSD și doar câte 100.000 de lei fiecărei primării PNL.
➡️Tot astăzi, primarii PNL au cerut Instituției prefectului – județul Călărași atacarea acestei Hotărâri a consilierilor județeni PSD, o hotărâre care nu reflectă promisiunile pe care conducerea CJ le-a făcut în fața primarilor din întreg județul Călărași.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cele mai vizualizate

Copyright © 2022 InCalarasi.Ro