Cel mai tânăr primar călărășean, edilul comunei Unirea, Ciprian Andrei Olteanu, demonstrează, zi de zi, o administrație aproape de cetățean.
La finalul săptămânii trecute, într-o conferință de presă la sediul PNL Călărași, a vorbit despre principalele proiecte de dezvoltare ale comunei.
Proiectul pe POIM obținut reprezintă un parteneriat între comunele Unirea, Jegălia și Dichiseni, acest proiect presupune înțeparea practic în magistrala de gaze București-Constanța, aflată în nordul A2 și se coboară pe drumul pietruit spre Iezeru și de acolo se face stânga dreapta pentru alimentarea celor trei localități. Valoarea proiectului este de 11 milioane de euro, cu un procent de cofinanțare de sub 3 la sută. Evident că populația este mulțumită de performanța noastră, a fost un drum greu, în timpul procedurilor a decedat proiectantul și a trebuit să facem față unei serii lungi de clarificări, dar uitați că suntem câștigătorii unui proiect important, pentru că știm cu toții că gazul stă la baza tuturor industriilor, el aduce plus valoare în fiecare gospodărie, dar acum putem atrage investitori reali. Există deja un investitor care vrea să vină cu o fabrică de alcool pe raza localității Jegălia, în comuna Dichiseni se intenționează construcția unei fabrici de deshidratare lucernă care consumă foarte mult gaz.
Am reușit totodată să obținem finanțare pentru proiectul depus pe PNI Anghel Saligny, vorbim de modernizarea tuturor străzilor din comună, cei 8 kilometri de drumuri rămase neasfaltate. Cei 16 milioane de lei sunt suficienți pentru această modernizare. Când am ajuns la primărie, am realizat și un proiect de apă, dar am reușit local să înlocuim un foraj care nu funcționa și prin acel foraj am adus un plus de debit în rețeaua locală. Dar nu renunțăm la acest proiect, așteptăm noi surse de finanțare, poate pe AFIR, să înlocuim întreaga rețea de apă și să modernizăm stația de tratare, astfel încât cetățeanul să beneficieze de cea mai curată apă posibil. Odată cu finalizarea PUG-ului, noi am alocat o suprafață de teren pentru locuințele tinerilor căsătoriți, și așteptăm să obținem cadastru pentru 3 locuri de casă a 1.700 de mp, urmând să mai alocăm, spre Iezeru, 25 de terenuri de casă pentru tineri căsătoriți.
Mai avem două proiecte pe PNRR, achiziția de microbuze electrice pentru transportul în comun, la fel prin acel parteneriat, Unirea-Jegălia Dichiseni, un microbuz pentru fiecare și am mai depus un proiect de dezvoltare a rețelei de supraveghere video, stații inteligente de autobuz și mobilier uban inteligent. Ieri s-a închis licitația, am scos cadastrarea pe absolut orice imobil din intravilan și extravilan, avem doi ofertanți, vedem cștigătorul. Până la finalul anului vom avea întreaga comună cadastrată, urmând ca apoi să ne recuperăm banii de la ANCPI.
#AdministrațieLiberală
Related Posts
Conferința de presă vineri, 02 februarie 2024, PNL Calarasi
- inCalarasi.ro
- 02/02/2024
- 0
Alin Bogdan Drăgulin, președinte Organizația Municipală Călărași a PNL ….despre proiectele derulate în actualul mandat… Aceste proiecte, pe lângă faptul că ele au fost făcute […]
România primește peste 202 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru proiecte finanțate prin FEADR
- inCalarasi.ro
- 12/06/2023
- 0
COMUNICAT DE PRESĂ Comisia Europeană a rambursat României plăți în valoare de peste 202 milioane de euro pentru proiectele finanțate prin Fondul European Agricol pentru […]