În baza Programului Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii şi I.T.M. Călăraşi pe anul 2021, toate acţiunile de control şi campaniile de verificare, au fost realizate de inspectorii de muncă, în condiţiile stării de alertă, pe tot parcursul anului 2021, acestea fiind îndreptate, cu preponderenţă, în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă, supravegherii pieţei şi muncă nedeclarată.
Au fost aplicate un număr de 112 amenzi contravenţionale, valoarea acestora fiind de peste 850 000 lei şi peste 1500 avertismente.
Au fost verificaţi 2310 agenţi economici, fiind constatate un număr de 3064 neconformităţi şi dispuse măsuri de remediere a acestora cu termene stabilite.
Au fost aplicate sancţiuni în baza Legii 55/2020, referitoare la starea de alertă, pentru nerespectarea măsurilor din această perioadă, în valoare de 31000 lei.
Pe parcursul anului 2021 au fost în lucru, în vederea cercetării, 47 de evenimente, cărora li s-a stabilit caracterul şi încadrarea ca accidente de muncă cu invaliditate, incapacitate temporară de muncă sau mortale.
Au fost eliberate un număr de 66751 documente şi înregistrate 14 contracte colective de muncă.
Si pe parcursul anului 2022 se vor avea în vedere campaniile şi acţiunile din cadrul Programului Cadrul de Acţiuni al Inspecţiei Muncii şi al ITM Călăraşi, pe linia informării, colaborării şi verificării modului de respectare a legislaţiei muncii, atât de lucrători cât şi de angajatori.
Related Posts
Retrospectiva GorjFest/Nepotul lui Constantin Brâncuşi – astăzi, la Călăraşi!
- inCalarasi.ro
- 15/05/2014
- 0
La evenimentul organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Călăraşi (DJC), în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, LarTours Bucureşti şi […]
ADR Sud Muntenia organizează concurs pentru ocuparea unui post de consilier juridic!
- admin
- 14/01/2022
- 0
Alătură-te echipei ADR Sud Muntenia! Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud- Muntenia organizează, în data de 31 ianuarie 2022, concurs pentru ocuparea unui post de consilier […]
Senatorul Ciprian Pandea Felicită Primăria Oltenița pentru Succesele Obținute în Accesarea Fondurilor Europene
- inCalarasi.ro
- 11/07/2023
- 0
Senatorul Ciprian Pandea a făcut recent o postare pe Facebook în care a lăudat administrația locală din Oltenița pentru eforturile lor în accesarea fondurilor europene […]